Judecatoria Buzau, sentinta civila nr. x din 2009
Prin cererea înregistrata la instanta, reclamanta MVI a formulat
plângere împotriva hotarârii a Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Conform dispozitiilor art. 42 din Legea nr. 1/2000, modificata prin
Legea nr. 247/2005, prezenta este scutita de taxa judiciara de timbru si de
timbru judiciar, în baza art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
În motivarea în fapt a plângerii se arata ca, autoritatile de fond
funciar – Comisia Locala si Comisia Judeteana– au solutionat în mod gresit
cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate privata asupra
terenurilor în suprafata de 653 ha, cu ignorarea actelor de proprietate si de
stare civila care atestau dreptul de proprietate si calitatea sa de persoana
îndreptatita.
Astfel, sustine în continuare petenta este fiica sotilor BMM si BMGG
(nascuta F), primul decedat iar secunda, doveditoare în acest sens fiind
certificatul de nastere si certificatele de deces emis de catre Oficiul Starii
Civile Frankfurt pe Main - Germania si copia legalizata de pe Registrul de
decese al Oficiului Starii civile OFFENBURG am Main Germania.
La rândul sau defunctul BMM, care sete fiul lui NN.B si al IB (nascuta
P) a solicitat în anul 1934 modificarea pe cale administrativa în sensul
adaugarii numelui M.
Terenul în discutie a fost expropriat în perioada 1945 – 1949,
suprafata de 603 ha în temeiul Legii privind Reforma agrara nr. 187/1945 iar
restul proprietatii, reprezentând 50 ha, fiind expropriata în temeiul
Decretului Lege nr. 83/1949.
Aceste relatii au fost furnizate de Arhivele Nationale – Directia
Judeteana, iar situatiile terenurilor expropriate în baza atesta la pozitia ca
proprietar al terenului în suprafata de 603 ha pe bunica sa paterna – defuncta
IB (nascuta P) dupa cum, din cuprinsul procesului verbal întocmit rezulta ca,
suprafata de 50 ha preluata de Statul român prin Directia Agricola se afla tot
în patrimoniul bunicii sale paterne.
În drept au fost invocare prevederile art. 53 si urmatoarele din Legea
fondului funciar nr. 18/1991 si cele ale art.27 alin. 8 din HG nr. 890/2005.
În probatiune, cu respectarea prevederilor art. 112 alin. 2 Cod
procedura civila s-au depus, în copie, adresele , emisa de Comisia locala
funciara si a Comisie judetene , consemnate.
Intimata Comisia locala a formula întâmpinare , în conditiile art.
114/1 alin. 2 si art. 115 Cod procedura civila prin care a solicitat motivat
respingerea plângerii sustinându-se urmatoarele:
Prin cererea, petenta a solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate asupra suprafetei de 50 ha, respinsa de Comisia Locala pentru ca nu
s-a dovedit ca terenul are categoria de folosinta pasune sau fâneata iar
solutia a fost comunicata cu adresa si necontestata de cea în cauza.
Prin cererea , fundamentata în drept pe dispozitiile Legii nr. 1/2000,
petenta a solicitat retrocedarea suprafetei de 653 ha teren, de pe urma
autoarei sale BI care, de asemenea, a fost respinsa de Comisia locala.
Hotarârea autoritatii locale de fond funciar a fost atacata de
petitionara prin contestatia , iar Comisia Judeteana, prin HOTARÂREA, a
confirmat solutia Comisiei locale.
Pentru dovedirea sustinerilor facute intimata a depus în copie:
raspunsul înregistrat; adresa petitionarei; adresele n, confirmarile de
primire; cererile reclamantei; contestatia; referatul; hotarârea Comisiei
judetene.
Prin serviciul registratura, autoritatea judeteana de fond funciar a
depus „CONCLUZII SCRISE” prin care a solicitat motivat respingerea plângerii
sustinându-se în esenta ca, cea în cauza nu a facut dovada ca, anterior, i s-a
reconstituit în proprietate suprafata de 50 ha pasuni si fânete iar, în ceea ce
priveste cererea , nu a fost depusa în termenul prevazut de art. 33 alin. (1)
din Legea nr. 1/2000, respectiv pâna la data de 30 noiembrie 2005, Constitutia
revizuita, prin art. 44 alin (2) permitând cetatenilor straini sa dobândeasca
proprietati private pe cale de mostenire legala.
În sedinta publica, petenta prin aparator ales, a înfatisat un set de
înscrisuri, consemnate, dupa cum urmeaza; pasaport eliberat de Republica
Federala Germania pe numele VI; certificatul de nastere pe numele BMI; certificatul
de casatorie al IBM cu GV; certificatul de cetatenie pe numele IBM; extras din
Registrul actelor de nastere referitor la BM; hotarârea adoptata de Consiliul
Ministrilor în sedinta din 25 ianuarie 1934 referitoare le schimbarea pe cale
administrativa a numelui din MB în MBM; dovada privind casatoria dintre MBMGGF;
certificatul de deces pe numele MBM emis la da catre Oficiul Starii civile
Frankfurt pe Main, Germania; copia legalizata de pe Registrul de decese al
Oficiului Starii civile Offenburg am Main, Germania referitor la decesul
numitei GGBMarghiloman; certificatul de deces pe numele IB; certificatul de
calitate de mostenitor; certificatul de deces pe numele EP; actul de partagiu
încheiat; Transcrierea actului dotal la Grefa Tribunalului Ilfov, Sectia
Notariat; testament EP; ”conventiune” transcrisa la Tribunalul Ilfov, Sectia
Notariat; actul de partaj încheiat la 1924 si transcris la Tribunalul Ilfov,
Sectia Notariat la; contractul de concesiune încheiat si autentificat la
Tribunalul Ilfov – sectia Notariat; extras din Registrul agricol referitor la
exproprierea MP emis de Arhivele Nationale; avizul al Comisie judetene de
Îndrumatori ai Reformei agrare asupra definitivarii hotarârii de expropriere a
suprafetei de 613 ha; sentinta civila pronuntata de Tribunalul judetean Buzau
pentru solutionarea contestatiei formulate împotriva lucrurilor de masuratoare
si defalcare a terenurilor expropriate din MP ; sentinta civila pronuntata de
Tribunalul judetean Buzau pentru solutionarea contestatiei cu privire la
executarea sentintei civile.
Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
a formulat completare la întâmpinare învederând ca, cererea petentei a fost
respinsa pentru neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 3 alin. 2 si art.
36 din Legea nr. 193/2007 iar cererea nu a fost depusa, încalcându-se
prevederile art. 3 alin (2) din Legea nr. 1/2000, depunându-se în sprijinul
sustinerilor facute un set de înscrisuri care, deja, se afla consemnate si
atasate în dosar.
Fata de înscrisurile comunicate de Comisia de Comisia locala, petenta –
la rândul sau – a depus la termenul de judecata actul procedural intitulat
„Precizari la actiunea introductiva si raspuns la întâmpinare” sustinând în
esenta ca, contestatia, a fost formulata împotriva deciziei de respingere a
Notificarii , decizie ce i-a fost comunicata cu adresa si ca solicita obligarea
Comisie local pentru aplicarea legii fondului funciar sa emita o decizie prin care
sa solutioneze notificarea.
Desi este cetatean german, se arata în continuare, Legea nr. 312/2005
privind dobândirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre
cetatenii straini si apatrizii, precum si de catre persoanele juridice straine,
intrata în vigoare odata cu aderarea României la Uniunea Europeana -01 ianuarie
2007 – a permis cetatenilor straini sa dobândeasca dreptul de proprietate asupra
terenurilor.
Prin urmare, Legea nr. 312/2005 a realizat o repunere în termenul de
formulare a cererii de reconstituire, context în care a formulat cererea de
reconstituire a dreptului de proprietate pentru Mosia P, având calitatea de
persoana îndreptatita la reconstituire cu privire la dreptul de proprietate al
autoarei sale - defuncta IB.
Prin serviciul registratura, Comisia Judeteana pentru stabilirea
dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si-a completat „
Concluziile scrise” cu mentiunea ca, Legea nr. 18/1991, republicata este o lege
speciala care are ca destinatari numai pe cetatenii români, astfel cum a decis
CURTEA CONSTITUTIONALA prin decizia, respingându-se exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr.
18/1991.
Pe de alta parte, Legea nr. 312/10.11.2005, invocata în sustinerea
plângerii ulterior precizata, se refera al dobândirea iar nu la reconstituirea
dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, reconstituire ce se
realizeaza conform procedurii imperative instituite de legile fondului funciar.
În probatiune, a depus copia deciziei Curtii Constitutionale.
Analizând actele si lucrarile dosarului, judecatoria retine
urmatoarele:
Reclamanta MVI, nascuta BM este cetatean german.
Potrivit art. 48 din legea nr. 18/1991 republicata, pot face cerere de
reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafetele de terenuri
agricole sau terenuri cu vegetatie forestiera care le-au apartinut în
proprietate numai cetatenii români cu domiciliul în strainatate, precum si
fostii cetateni români care si-au redobândit cetatenia româna.
Textul art. 48 a constituit obiect al exceptiei de
neconstitutionalitate, instanta constitutionala retinând prin deciziile faptul
ca, dispozitiile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de
proprietate sau constituirea acestuia, în favoarea fostilor proprietari asupra
terenurilor care constituie fondul funciar al României.
Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau, dupa
caz, constituit în temeiul si în conditiile legii.
În acest context, legea prevede categoriile de persoane îndreptatite a
formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dispozitiile art.
48 stabilind posibilitatea de a solicita reconstituirea si pentru cetatenii
români cu domiciliul în strainatate si pentru fostii cetateni români care si-au
redobândit cetatenia româna, indiferent daca si-au stabilit sau nu domiciliul
în tara.
Asadar, având în vedere obiectul de reglementare a legii - fondul
funciar al României-si scopul declarat al acestuia- retrocedarea catre fostii
proprietari sau mostenitorilor acestora a dreptului de proprietate asupra
terenurilor preluate de CAP sau de catre stat – reglementarea conditiilor în
care opereaza aceasta retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor
îndreptatite , constituie optiunea legiuitorului, în acord cu politica
economica a statului în aceasta materie si cu finalitatea reparatorie a legii.
Conditionarea exercitarii dreptului de a formula cerere de
reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de
cetatean român reprezinta o astfel de optiune, care este pe deplin
constitutionala.
Astfel, dispozitiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constitutie,
desi nu mai prevad in terminis interdictia dobândirii dreptului de proprietate
asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, nu o înlatura, ci
doar precizeaza cazurile si conditiile în care acestia pot dobândi un asemenea
drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacitati speciale.
Potrivit normei constitutionale, una dintre modificarile de dobândire a
dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii straini sau
apatrizi este mostenirea legala, ceea ce presupune ca acestia, dupa anul 2003,
pot dobândi terenuri în conditiile dreptului comun (art. 650 si urmatoarele din
Codul civil), Legea nr. 18/1991 republicata, fiind o lege speciala care are ca
destinatari doar pe cetatenii români.
Calitatea de mostenitor, astfel cum s-a stabilit de Curte, nu poate fi
recunoscuta decât ca urmare a aplicarii legii si numai în limitele stabilite de
aceasta, întrucât, legea are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate
în favoarea unor persoane care, la data intrarii în vigoare a legii, nu aveau
calitatea de proprietari. Prin urmare, nu se poate invoca, în aplicarea
prevederilor Legii nr. 18/1991, garantarea si ocrotirea constitutionala a
dreptului de proprietate în favoarea petentei, câta vreme aceasta nu este
titulara a acestui drept, ce urmeaza a se naste ulterior, prin efectul si în
conditiile legii mentionate.
Mostenitorii universali sau cu titlu universal, care au vocatie la
întregul patrimoniu succesoral sau la o cota-parte a acestuia, sunt considerati
continuatori ai persoanei defunctului, substituindu-se acestuia în calitate de
titulari ai patrimoniului succesoral.
Este real faptul ca art. 8 alin 2 din Legea nr. 18/1991, republicata,
statueaza ca, de prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus
pamânt în CAP sau carora li s-a preluat în orice mod teren de catre aceasta,
precum si, în conditiile legii, mostenitorii acestora, însa aceste dispozitii
legale trebuie obligatoriu coroborate cu cele ale art. 48 care conditioneaza
reconstituirea dreptului de proprietate de calitatea de cetatean român.
Petenta nu a dovedit calitatea sa de cetatean român la momentul
intrarii în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Simplul fapt al nasterii pe teritoriul României, nu îi confera si
calitatea de cetatean român.
Prin urmare, numai calitatea de cetatean român îi dadea dreptul
fostului proprietar de a solicita reconstituirea dreptului sau de proprietate.
Cum în cauza nu s-a dovedit ca antecesorul petentei, defunctul BMM
îndeplinea conditia calitatii de cetatean român, rezulta în lipsa unei asemenea
probe, ca antecesorul fost proprietar, daca era în viata la momentul intrarii
în vigoare a Legii nr.18/1991 nu putea dobândi dreptul de proprietate prin
reconstituire.
In aceste conditii, nici mostenitoarea sa, petenta din prezenta cauza,
în calitate de continuatoare a persoanei defunctului, nu poate dobândi un drept
pe care nici defunctul nu îl putea dobândi datorita lipsei unei conditii
esentiale prevazute de legea speciala reparatorie în domeniul fondului funciar.
Ca atare, petenta putea dobândi, în conditiile dreptului comun, dreptul
de proprietate asupra imobilului, obiect al prezentului litigiu, prin mostenire
numai daca, fie terenul era deja reconstituit antecesorului acesteia defunctul
BMM, fie daca antecesorul avea calitatea de cetatean român la momentul intrarii
în vigoare a legii nr. 18/1991.
Pentru a mosteni, bunul trebuie sa intre în patrimoniul succesoral al
defunctului or, în lipsa calitatii de cetatean român al acestuia , intrarea
bunului în patrimoniul fostului proprietar nu a avut loc în temeiul Legii nr.
8/1991.
În speta, suntem în prezenta unei restabiliri a dreptului de
proprietate si nu a unei dezbateri succesorale , deoarece la momentul
formularii cererii de reconstituire antecesorul petentei nu avea calitatea de
proprietar actual.
În aceste conditii , în care lipsa calitatii de cetatean român
împiedica pe însusi fostul proprietar sa redobândeasca dreptul de proprietate
nu se poate sustine ca petenta avea o speranta legitima de a obtine exercitiul
efectiv al dreptului de proprietate din perspectiva art. 1 din protocolul nr. 1
aditional la Conventia europeana a drepturilor omului. Asa cum a statuat Curtea
europeana, o ”speranta legitima” nu poate exista în absenta constatarii
existentei unei „valori patrimoniale” ce intra sub incidenta art. 1 din
Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana (cauza Pressos Compania
Naviera SA si altii împotriva Belgiei).
De asemenea Curtea a aratat ca nu se poate trage concluzia existentei
unei „sperante legitime” în situatia în care exista o controversa privitoare la
modul de interpretare si aplicare a normelor de drept intern, iar argumente
dezvoltate de un reclamant pentru a beneficia de dispozitiile legale privitoare
la restituirea unor bunuri au fost respinse pe considerentul ca nu îndeplinea o
conditie esentiala prevazuta de legea de restituire (cauza Jantner împotriva
Slovaciei).
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana nu
recunoaste dreptul de a deveni proprietarul unui bun, de a dobândi un bun (
cauza Linde împotriva Suediei), ci se aplica numai cu privire la bunurile
„actuale” ale reclamantului. Ca atare, articolul 1 are în vedere protectia unui
drept care trebuie sa existe în patrimoniul celui care invoca protectia sa
internationala.
Statele contractante dispun de o ampla marja de aprecieri cu privire la
oportunitatea excluderii unor categorii de fosti proprietari de la
recunoasterea unui drept de restituire. În aceasta situatie în care exista
categorii de proprietari astfel exclusi, Curtea europeana a statuat ca, o
cerere de restituire facuta de unul dintre acestia nu este de natura sa confere
acestuia baza unei „sperante legitime”, care ar atrage aplicarea garantiilor
prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Gratzinger si Gratzingerova
împotriva Cehiei).
Nu se poate retine nici existenta unei discriminari, interzisa de art.
14 al Conventiei Europene, întrucât, conform jurisprudentei CEDO, pentru a
exista discriminare este necesar, ca diferenta de tratament sa fie lipsita de o
justificare rezonabila si obiectiva. Or, în speta, diferenta de tratament
existenta este justificata de necesitatea protejarii fondului funciar al
României.
Pe de alta parte, Curtea Europeana a statuat în repetate rânduri faptul
ca art. 14 nu are o existenta independenta, ci se aplica în relatie cu
drepturile si libertatile protejate de Conventie (Van Raalte împotriva Olandei;
Pretty împotriva Marii Britanii; Bolta împotriva Italiei), drepturi care nu au
fost încalcate în prezenta cauza.
Dupa cum a decis în mod constant instanta europeana, daca acest text
ofera o protectie împotriva oricarei discriminari în exercitiul drepturilor si
libertatilor pe care Conventia le garanteaza, orice diferenta de tratament nu
semnifica, în mod automat, încalcarea sa. Pentru ca o asemenea încalcare sa se
produca „trebuie stabilit ca persoane plasate în situatii analoge sau
comparabile, în materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca aceasta
distinctie nu-si gaseste nicio justificare obiectiva sau rezonabila” (cauzele
Fredin împotriva Suediei; Spadea si Scalabrino împotriva Italiei; Stubbings si
altii împotriva Marii Britanii).
Statele contractante dispun de o anumita marja de apreciere pentru a
determina daca si în ce masura diferentele între situatiile analoage sau
comparabile sunt de natura sa justifice distinctiile de tratament juridic
aplicat (cauza Frette împotriva Frantei).
Întinderea marjei depinde de circumstantele concrete ale fiecarei
cauze, de domeniile si contextul în discutie.
Ca atare, raportat la obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991 – terenurile
situate pe teritoriul României, la scopul ei declarat si având în vedere
politica economica a statului român în materie, excluderea de la restituire a
cetatenilor straini se încadreaza în marja de apreciere de care dispune statul
român, excluderea având caracter rezonabil.
Totodata, Curtea a aratat ca art.14 din Conventie „completeaza
celelalte cauze normative ale Conventiei ”, neavând „o existenta independenta”,
dincolo de caracterul sau autonom care îi permite aplicarea si în ipoteza în
care nu s-a constatat încalcarea unui drept aparat de aceasta, dar – în niciun
caz – el nu poate fi aplicabil atunci când însusi „dreptul substantial” din Conventie
este inaplicabil, asa, cum este în prezenta cauza.
În consecinta, în considerarea celor mai sus expuse, retinând caracterul
neîntemeiat al plângerii pendinte judecatii, precizata ulterior, judecatoria o
va respinge.
